Eficiența energetică, o prioritate pentru APL

60 de membri ai Rețelei Ambasadorilor Locali ai Integrării Europene au participat la atelierul de instruire „Priorități de sporire a eficienței energetice. Rolul Autorităților Publice Locale în asigurarea eficienței energetice”, organizat de SALAR International, prin proiectul moldo-suedez PACE Local, în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova.

În cadrul atelierului, Vitalie Mîța, Secretar de Stat al Ministerului Energiei, a prezentat direcțiile europene și naționale în domeniul eficienței energetice, precum și implicațiile acestora pentru autoritățile publice locale. Discuția s-a concentrat pe necesitatea planificării investițiilor, corelării priorităților energetice cu bugetele locale și pregătirii proiectelor care pot atrage finanțare pentru modernizarea comunităților.

Alexandrina Berzedeanu, specialistă principală în cadrul Centrului Național pentru Energie Durabilă, a abordat instrumentele practice de care au nevoie APL-urile pentru a planifica, monitoriza și gestiona eficient măsurile energetice. Participanții au discutat despre elaborarea Planurilor locale integrate privind energia și clima, colectarea și raportarea datelor, precum și despre rolul managerului energetic în pregătirea și implementarea proiectelor locale.

Eficiența energetică înseamnă mai mult decât reducerea consumului de energie. Ea presupune cheltuieli publice mai bine gestionate, clădiri publice mai confortabile, servicii mai bune pentru cetățeni și comunități mai pregătite pentru investiții durabile.

Anterior Primarii moldoveni, la Bruxelles, pentru discuții despre rolul autorităților locale în aderarea la UE

@Salar International All Rights Reserved. Website developed by CREATIVEMOOD MARKETING